Geologii semnalează startul unei noi ″goane după aur″, de această dată de natură energetică, ținta fiind o resursă naturală cu emisii zero de carbon neglijată până în prezent, și anume hidrogenul generat natural în subsolul planetei.
Pompele de căldură pot fi o soluție alternativă la extinderea rețelelor de distribuție de gaze și hidrogen, arată o analiză realizată de Bankwatch România, cu sprijinul Energy Policy Group.
Petrotel Lukoil, rafinăria ploieșteană de țiței controlată de grupul omonim din Rusia, intenționează să se asocieze cu o divizie a companiei ruse de stat Rosatom, cel mai mare producător de energie electrică din Federația Rusă, specializată mai ales în tehnologie nucleară, într-un proiect de producție de hidrogen verde în România.
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, care a asigurat 54% din producția locală în prima jumătate a anului, pregătește o strategie care vizează reducerea la zero a emisiilor nete de CO2 ale activității sale până în 2050, în linie cu obiectivele Green Deal ale Uniunii Europene.
OMV va construi cea mai mare centrală pentru producerea hidrogenului din surse regenerabile din Austria, investiție de 25 milioane de euro.
Toyota este de părere că mașinile alimentate cu hidrogen, de tipul fuel cell, vor ajunge la prețuri comparabile cu cele ale hibirdelor, în circa 10 ani.